Memoria

Etimologic, cuvȃntul memorie vine din latinescul memoria. Este vorba despre un proces cognitiv, logic, reprezentȃnd capacitatea creierului uman de a codifica, stoca, pastra şi apoi aminti informaţii dobandite şi experienţe trecute. Este esenţiala pentru dezvoltarea omului şi depinde de procesele de ȋnvăţare, deoarece asocierea datelor va stimula şi perfecţiona procesul de memorare.

Stocarea informației

În psihologie, memoria este procesul în care informația este codificată, stocată și recuperată. Codificarea permite informațiilor din lumea exterioară să ajunga la cele cinci simțuri sub formă de stimuli chimici și fizici. Depozitarea reprezintă a doua etapă ȋn formarea memoriei. Aceasta implică faptul că informația este menținută pe perioade de timp. În cele din urmă al treilea proces este recuperarea informațiilor care au fost stocate; aceste informații trebuie să fie localizate și readuse la cunoştinţă; recuperarea informaţiilor depinde atȃt de tipul acestora, cȃt şi de capacităţile individului.

Un tip de memorie inconștientă a fost definită drept memorie implicită care se distinge de memoria explicită. Această distincție a fost introdusă de Graf și Schacter în 1985: „Memoria implicită se manifestă atunci când îndeplinirea unei sarcini este facilitată fără recuperarea conştientă, în timp ce memoria explicită se manifestă atunci când îndeplinirea unei sarcini necesită recuperarea conștientă a experienței anterioare”. O distincție fundamentală între tipurile de memorie a fost cea propusă în 1968 de către Atkinson și Shiffrin între memoria pe termen scurt (MTS) şi memoria pe termen lung (MTL). Prima se referă la acele elemente care rămân în conștiință pentru o perioadă scurtă de timp și care se uită în cazul în care nu sunt puse în aplicare strategii pentru „stocarea” în MTL.

Pentru a ȋnţelege mai bine structura şi modul de funcţionare al memoriei, putem compara acest concept cu o bibliotecă. Imaginȃndu-ne că ȋn capul fiecaruia dintre noi se află o cameră plină cu rafturi şi cărţi; cărţile reprezentȃnd informaţiile, acestea sunt organizate ȋn funcţie de mai multe criterii: importanţă, volum, efortul depus pentru a o localiza, etc.

De ce uităm?

Hippocampusul este o structură care la naștere este „imatură”. Imaturitatea sa în primii ani de viață explică așa-numita „amnezie infantilă”, care caracterizează lipsa unor amintiri explicite privind primii trei ani de viață. De fapt, neuronii care sunt prezenţi de la naştere sunt cele mai vechi celule ale corpului nostru și, spre deosebire de celelalte, nu sunt înlocuite cu altele noi.

De ce uităm?

Uitarea este un proces integrant al memoriei, care face posibilă funcționarea eficientă a acesteia. Specialiștii spun că uităm din două motive:
 - informația pe care încercăm să ne-o amintim nu mai este disponibilă, practic amintirile respective au dispărut (situație specifică memoriei de lucru, de scurtă durată)
 - accesul la o amintire este împiedicat, deși ea există încă în memoria noastră de lungă
durată.

Psihologii au elaborat o serie de teorii încercând să explice de ce și cum intervine uitarea la nivelul fiecărui tip de memorie. Majoritatea sunt incomplete și nu reușesc să surprindă decât o parte din complexitatea procesului memoriei, iar altele sunt dificil de demonstrat prin studii care să redea situații din viața reală în care învățăm informații noi și le uităm pe altele. Cert este că fenomentul uitării continuă să rămână un subiect controversat, fiind o sursă de dezbateri pentru specialiști.

Teoria degradării urmelor lăsate de informații - susține că orice informație cu care lucrăm în memoria de scurtă durată lasă o anumită urmă chimică/fizică în creierul nostru. Pe măsură ce timpul trece (specialiștii consideră că după 15-30 de secunde), urma respectivă se estompează din ce în ce mai tare, până la dispariție, dacă informația nu este repetată.

Înlocuirea informațiilor – susține că memoria de scurtă durată are o capacitate limitată de a stoca informațiile, iar când acel prag este depășit, informațiile vechi sunt înlocuite cu cele nou memorate.

Interferența – această teorie consideră că informațiile deja stocate în memoria de lungă durată interferează cu cele noi, iar efectul poate fi în ambele sensuri: fie uităm sau ne amintim distorsionat amintirile mai vechi (interferență retroactivă), fie amintirile noi sunt memorate greșit sau nu reușim să le memorăm din cauza celor vechi (interferență proactivă).

Lipsa consolidării informațiilor – ia în calcul atât factorii psihologici, cât și pe cei biologici implicați în procesul memoriei. Când o informație este reținută, în creier au loc modificări la nivelul neuronilor, iar neurotransmițătorii, substanțele chimice care transportă informațiile către creier, pot inhiba sau favoriza trecerea acestora din memoria de scurtă durată în cea de lungă durată. Consolidarea constă practic în aceste modificări neuronale implicate în fixarea informațiilor în memoria de lungă durată. Afecțiuni ale hipocampului sau vârsta înaintată pot afecta acest proces și favoriza uitarea.

Mult timp oamenii de știință au considerat că uitarea ar fi un eșec al creierului. Acum însă uitarea este văzută ca fiind o caracteristică benefică a memoriei. Un studiu simplu a ilustrat rolul benefic al uitării într-o activitate de memorare, cu implicații pentru alte procese cognitive. Un grup de participanți a memorat o listă de nume de păsări. Apoi li s-a solicitat să își amintească doar jumătate din totalul de nume. Practic cealaltă jumătate a trebuit să fie uitată, pentru că nu mai avea utilitate. Concluzia autorilor a fost că dacă avem capacitatea de a uita informațiile de care nu avem nevoie, vom avea șanse mai mari să rezolvăm o problemă sau să ne amintim o informație, chiar și atunci când suntem distrași de alți stimuli.

Cum să ne antrenăm memoria?

Cum ne antrenăm memoria?

Pentru ca informațiile pe care le memorăm să nu se estompeze există câteva mijloace inspirate din munca de cercetare derulată de oamenii de știință de-a lungul timpului:
 - o informație este mai puțin probabil să fie uitată dacă este reținută într-un context pe care îl înțelegem sau dacă suntem implicați emoțional

 - cu cât repetăm informațiile pe care dorim să le memorăm, ne raportăm la ele frecvent sau le folosim în activitatea noastră, cu atât avem șanse mai mari să le fixăm mai bine în memorie

 - asocierea informațiilor noi cu cele deja memorate asigură o mai bună fixare a acestora, creȃndu-se conexiuni logice, iar noile informații pot fi mai bine înțelese (analogii, asocieri, comparații)

 - numeroase studii au arătat importanța somnului pentru fixarea informațiilor în memoria de lungă durată; deprivarea de somn ne împiedică să memorăm și favorizează uitarea